zălog de sânge doi metri de foc
pe caii mei de ger și sare
cu ciocul verde și cu puii-n cioc
trecutu-ncearcă apa la vărsare
se gudură cu-alaiele de pești
magnetici ia în gheare câte-un râu
și-ncepe-a aiura... precum tu crești
înfășurată-n plete-n melci în grâu
din care ciugulesc bobocii iuți
ai unei lighioane tinere din stele
te gustă ori o guști iar când săruți
din fuga apei tremurele-acele
(sub care prund haotic doarme jarul
și-n ce coșmar celest un fum tresare)
la-mpreunarea dulcelui cu-amarul
acolo unde râul intră-n mare
lumina se desparte în mai multe
și țandără cu țandără mă pierde
ori vine-un prost ori vântul stă s-asculte
cu puii-n ciocuri și cu ciocul verde
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.