Târâș ca dezertorii, julindu-se la frunte,
de două zile luna se cațără pe munte.
Spre umerii de gheață ai Alpilor, cu pliscul
de trăsnet vulturi hulpavi sparg oasele și discul
și platoșa acestui zurliu de cascador.
Sau carnea lui nu nu-i carne, sau rănile nu-l dor,
că urcă mai departe... Când o s-ajungă-n vârf,
va să-și decearnă Pluto argintul unui stârv.
Din fundul mării temple excentric taciturne
înfășură abisul ca brâul unei urne.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
:)
Servus, Narcis!
Gerra Orivera
joi, 17 iunie 2021
;)
Servus! :)
!
narcispurice
joi, 17 iunie 2021