Mai văd și acuma urmele lucii
în mîinile învinețite, prelungi
tu, frunte - mai gemi; tu, rană - împungi
grumajii, Columbii aceștia - coltucii.
La groapa mea nu plînge Maria din Magdala
- eu n-au fost dumnezeul popoarelor;
triunghiul, numai triunghiul cocoarelor
mă-nțeapă cu frigul și bala.
Peste mine vin ploile omenirii
- o, dac-ași fi putut iubi toate lucrurile lumii!
Cu brazii de-acolo - postumii -
se-nchid și tinerețile - țini-i!
Strig înăuntru ( minereu )
dincolo, nu mă mai cunoaște nimeni;
inima miroase întreagă a chimen
- în seara asta trecea peste ape nu Petru, ci eu...
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.