Azi luni ieri luni mâine luni
mereu a fost ziua întâia
seara nu știam cum năluciseră păsările
dimineața n-am știut cum se tulbură stelele.
Murdar și frumos era pământul
murdar și frumos era cerul
frumoasă și-amară va fi duminica
genezei acesteia
de pământ și de cer
în care mereu n-am știut
în care mereu
păsările au venit și-au plecat fără cântec
stelele răsar și-au apus fără lumină
și mereu a fost ziua întâia
și mereu luni și mereu luni și mereu luni.
Toată viața am stat în picioare
vegheam vedeam
fără cântecele mele voi fi.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion