Sub un cer cu lună plină
Plânge draga şi suspină.
Sub un cer cu lună nouă
Ea mi-a rupt inima-n două.
Sub cel coviltir de cer
Mi-a lăsat sufletu-n ger.
Eu vreau să-l aduc în casă
Se-mpiedică-n vorbe rele,
Ca murgul pe drumuri grele,
Şi stă pironită-n loc,
Parcă-i prinsă în cerc de foc.
Faţa lunii intră-n ceaţă,
Negură-i şi negureaţă
Şi se face dimineaţă.
Tu nu vii… eu un mă duc,
Dorul nostru şade cuc
Pe o ramură de nuc.
vezi mai multe poezii de: Ion Dodu Bălan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.