Anatolida sau Omul si fortele - Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de: Gerra Orivera

I. Empireul si Tohu-Bohu
Inalt, mai sus de ceruri, la locul nemuririi,
In sfanta atmosfera luminii celei vii,
De unde-emana viata; si raul fericirii
Adapa, racoreste cerestile campii,
Si spiritul agapei bureaza ambrozie
Si-nmargarita campii eternei beatituti,
Spre-a creste-haritatea, angelica tarie
Din care purced pacea, divinele virtuti;
Pe muntele de aur, in stanci de adamante,
Cu pulbere de stele, verzit de imortali,
Umbrit de cedri-eterii, florat de amarante
Si unde se dezvolta virtutile florali;
Acolo unde-adie zefirul de clementa
Prin arborii stiintei ce Domnul! Domn! soptesc
In quietutea nalta d-amor, de inocenta,
La rauri de viata ce Domn! iar mur muiesc;
Pe culmea astui munte, sub tinda-omnipotentei,
Inconjurat de angeli, puteri de serafimi,
Acolo este tronul divinei providentei,
Pe mii de miriade de repezi cherubimi.
Cereasca armonie organe mii rasuna;
Poetii-eternitatii, serafi intraripati,
Sub degete d-auzuri vii arpele instr una,
Rapiti in adorare, de Domnul insuf lati.
Fiinte de simtire, cu totul de vedere,
Contempla in mirare p-eternul Iehova,
In marele panhymniu, in sfanta preveghere
Intreg nemarginitul rasuna: Osana!
P-acelasi tron, d-a dreapta, nascut in prestiinta
In sanu-eternitatii, de angeli nevazut,
Etern era si Fiul, cu Pater d-o fiinta,
Ca dansul fara margini si fara inceput.
Cand pater al puterii, voind sa-l glorifice
Ca un mostean al gloriei, ca Verb si creator,
Puteri, virtuti intr-insul sa se identifice
Si-ntr-insul sa cunoasca p-al lor incepator,
Ceresti, eterii trombe in spatiuri rasuna,
Puteri, tarii de angeli svol repezi, lin se pun;
In juru-Omnipotentei ministrii toti s-aduna,
Atenti in tot amorul, asculta, se supun,
Vad toti pe Fiul gloriei l-a Patrelui sau dreapta
Si cunoscut se face Cuvantul peste tot;
La vocea-i mundifera creatia asteapta
Si lauda, marire din arpele lor scot.
Si spirite, si geniuri, si minti ce nasc stiinta
Se-ntrec sa se inchine la Marele Cuvant,
Prin el sa se-ntregeasca in toata-a lor fiinta
Si-ntr-insele sa cheme al lui coboramant.
O noua sarbatoare in ceruri se serbeaza;
Trag toti cu-ardoare sfanta, aduc car ul cel viu
Ce splende de lumina si de stiinti deraza.
Pe dansul se aseaza Divinul Verb si Fiu,
A lui de flacari roate iau drumu-ntraripate;
Sunt cherubimi prea repezi ce-n mii de ochi lucesc;
Orele-eternitatii la dansul inhamate,
D-apocalipse duse, spre secoli propasesc;
De angeli miriade preced si il urmeaza,
Si carul naintarii propasa ne-ncetat,
Din iute in mai iute, si-n calea-i insemneaza
Al lumii plan simbolic, d-atunci predestinat.
Taria inconjoara in sfanta armonie
Si cerurile toate de glorie se-mplinesc;
Dreptatea, adevarul, stiinta, bucuria
Rasar intr-a lui urma si cresc si se-nmultesc.
Iar spiritele-ntr-insul, prin tragerea centrala,
Celebra imeneul, arzand ca mii de sori,
Fiinte mii intr-una in nunta-universala,
O flacara din flacari, volvoare din volvori.
Al pacii spirt e una cu-al dragostei, blandetii,
Al dragostei s-al pacii intr-una se unesc
Cu al inteligentei s-al naltei frumusetii,
Si toate iar in Domnul si cresc, si vietuiesc.
Tot este viu in ceruri si totul e viata,
S-o sfanta ar monie s-o unitate fac;
Un plan e tras d-atuncea, si totul ne invata
Ca sufletele noastre tot astfel se infac.
Tot astfel se marita, tot astfel se-mpreuna,
Asa purced si astfel solia-si implinesc;
Asa-ntr-a lor agape ca flacari se aduna
Si tot asa ca raze la centru se unesc.
Astfel Fiul Puterii in glorie nainteaza
Din margine la alta, in dr um triumfator;
Iutimea naintarii prin soapte cuvanteaza
Si vine iar de sade pe tron imperator.
Se umple tot de glorie, de lauda, marire,
Un singur cap arhangel ramane nemiscat;
Distat in deitate, putere, fericire,
Iar ca ministr u-al cerului, el singur protostat.
Onori si nemurire, tarie, libertate
Avea in cele nalte, de tot se bucura;
Ci cum vazu Cuvantul, a lui divinitate,
Il dezvolta in sinesi, si greu il apasa.
Sta mut marele-arhangel, cu degetul la gura,
Sta neclintit la postu-i si buzele-si musca,
Fierbea trufia-ntr-insul, fierbea friguri de ura,
D-a tamplelor bataie ochi, fata se rosea.
Oribila durere de frunte il cuprinde
Si fruntea i se umfla, nu-l mai incape loc;
In cugetu-i prin ura concepe si s-aprinde,
Turbeaza apostatul, o spuma e, un foc.
Plesneste al lui crestet. Nascu pacatuirea;
Frumoasa si ridenta ii svoala imprejur,
Arhangelul rasufla, resalta-n el simtirea,
Se-ncanta d-a sa filie intaiul duh sperjur.
Se inamora; ea il rapeste,
Si mii de angeli o numesc sor’,
La toti ea rade, ascuns fior
Pe toti petrece. La toti clipeste,
Pe toti provoaca, la toti se-ntinde,
Cu toti e dulce, ochii-i vorbesc;
Si cap, si inimi la toti aprinde,
Ard de placere, tremur, doresc.
Ce mare si teribila la angeli incercare!
Pe cine frumusetea-i nu l-ar fi tulburat?
O filie d-arhangel, nascuta-n cugetare,
O femine in spirit! Frumosul incarnat!
Rapinda, gratioasa, plapanda,-amagitoare,
Si umede si rumeni dulci buzi de Lucifer,
O fata de speranta si maini prea datatoare,
Un viitor ferice frumosii-i ochi ofer.
A sexului ei gratii inspira voluptatea
Si farmec peste farmec in corpu-i aerin;
Miscarea ei seduce ca insasi libertatea
Si-n fata ei straluce ca fulger in senin.
Cocheta fara margini, cereasca curtezana,
Incatena vointa, pe toti ii captiva,
Si toti in ea vazura de cer o suverana;
Spre-a-i merita favoarea a-mparati dorea.
La toti le vine-n minte a-si pune rezidenta
Mai sus de tronul pacii s-a se-ndumnezei,
A-si insusi, a smulge pe seama-si providenta
Si sceptrul preatariei spurcat a manui.
In spiritul tiranidei strigara: Libertate!
O masca-amagitoare infamei tiranii,
Iar boltele eterii rasuna: Strambatate!
Din margine la alta trosnesc din temelii.
A reusit cocheta; dar tipa,-ngalbeneste,
L-al sau parinte-alearga, si ochii ii sclipesc,
Si tremura la sanu-i, de el strans se lipeste,
La piept si el o strange, si-ntr-una se unesc.
Bubuie cerul, se scoala Imparatul;
Duduie eterul, ca pasa urgia;
Fulgere, valvoare in spatiu serpuiesc;
Focul se-ntinde, curata pacatul.
Marea-exploziune arresta-eternitatea;
Salta firmamentul si sorii se spaimanta,
Cugetul de crima pe unde se-ntinde
Tot desfigureaza, ca trasnet incinde;
Foc negru si rosu lumina se preface,
Plumb e usurinta si cerul se desface;
Cad rebelii-n spatiu si vajaie cazand,
Haos, abis mare-i asteapta cascand.
Pica si se schimba pe cat trec din cer
Capete de angeli, de demoni picioare,
Aripa cereasca una se mai vede,
Alta infernala la vale-nnegreste,
Monstru la alti capul in abis precede
Talpile, lumina in cer mai luceste.
Neagra, fumeganda acum sunt volvoare,
Nume, suvenire din cer uri le pier.
Se-nchide empireul. Ca fulgerul straluce
Un gladiu de flacari ce tine Mihael,
Ce miriade d-angeli comanda si conduce,
Si pacea le anunta prea blandul Gabriel.
“Cu tremur si teroare sa stam pe loc, cu frica,
La toti atentiune! Cazutul e Satan!”
Satan! rasuna cerul, Satan! se nalta, pica
Satan! din sfera-n sfera, si-n haos urla — AN!!!
Cu mult este mai mare caderea spirituala,
Si nu pot fi cuvinte a se asemana
Cu oricare cadere ce e materiala,
E mica-asemanare concret a se-arata.
Cand aste intunerici de lumi nenumarate,
Nestramutate astre si sateliti, planeti
Ce-si tin ale lor giruri prin cai preinsemnate,
Sori, centre partiale, spaimantatori cometi,
Cand toate s-ar exmulge din marea concentrare,
Iesind din a lor axe, si nu s-ar mai tinea,
S-ar precipita-n spatiu spre-eterna lor pierzare
Si una peste alta zdrobindu-se-ar cadea.
Ast uiet ce ar face totala-anomalie,
Amestecul, ciocnirea, zgomult material,
In cearta elementele, cutremur in tarie,
N-ar face-atata uiet ca-ast zvon spiritual.
Ca soarele de mare, mai mare intre stele
Si stinsi d-a lor lumina ca Urius, Titan,
Asa cad legioane de spirite rebele,
Moloh, Baal, Asmode, Dagon, Rimnon, Satan.
Cad repezi noua zile; caderea se-ndeseaza,
Din regiune-ntr-alta mai repezi vajaiesc,
Se-ntoarce fiecare spre ceruri, sa mai vaza,
Si trasnete-nmultite din ur ma ii ajung.
Cad unul peste altul, ruine spirituale,
Si se resping teribil, in spatiu se-ntind;
Minti, spirite stupide, perverse si fatale,
Ca flacare in vortici tot haosul aprind.
Si cad cazand ca mintea, s-afunda in turmente,
Varteje ascutite, si tot se ascutesc,
Si suiera valvoarea ca lupta-n elemente,
Si negri, cat s-afunda, cu-atata se negresc.
Plesneste universul, abisul se despica,
Tar tarul se deschide; de foc un ocean
Se-ntinde fara margini, si demonii tot pica,
Cei mari tot mai nainte, din toti mai greu — Satan.
Acesta, ca alt soare, si inca si mai mare
Si repede ca mintea, cu uiet ajungand,
In Tartar urland cade, s-afunda ca-ntr-o mare,
Cat universu-n spatiu deschide volborand.
Se varsa, stropesc flacari, ca insola rasare,
Laut in focul gheenei, ca-n juramant fatal,
Uimit scutura capul, se-neaca de turbare
Si grinta la cer dintii teribil, infernal.
Cu-acelasi zgomult cade si Belzebuth, Astaroh,
Talmuth, Hamos, Asmode, Dagon, Mamuth, Baal,
Astoret, Isis, Orus, Moloh, Balmol, Briaroh,
Brihmuter, Gorgon, Bulhah, Rimnon si Belial.
Tartarul zbiara, grinta si tremura-n turbare,
Si tipete teribili rastipa, bubuiesc;
Lung urla si rasurla vendicta, razbunare,
Blestema providenta, la cer uri greu hulesc.
Ca unde-ntaratate cand sta o vijelie,
Dezmasurate unde cand grele cad, plesnesc,
Asa muntii de flacari, dup-asta-anomalie,
In flisv plesnesc, se nalta, iar cad si iar plesnesc.
S-alina-apoi tumultul si nu mai e vedere,
Profund, mare-ntuneric in mijlocul de foc,
Varteje de fum negru roteaza in tacere;
Zdrobiti abia demonii se-ntorc, isi cata loc.
Si ce loc sa-si mai afle? in locul de durere,
In locul din afara si unde nu ajung
Nici pace, nici repaos, nici semne de tacere:
Exotic intuneric s-eternul suspin lung?
Cand s-ar lua unime in loc de masurare
O raza de la soare si pana la pamant,
D-aci pana la ceruri e mare departare!
Unimi d-asta masura nenumarate sant.
Sau cat este din centrul al centrelor tariei
Si pana peste polul si cel mai departat,
De sapte ori atata principiul fericirii
A-mpins raul din ceruri damnarii rezervat.
Aci, statuti demonii de lunga lor cadere,
De trasnetele juste patrunsi si sfasiati,
Incep sa misuiasca in vasta incapere,
Intr-un noroi de flacari de tot desfigurati.
Jurati d-atunci la rele, l-a cerului urgie,
D-atunci asupra lumii inventa si trimit
Invidia, impostura, infama calomnie
Si morburile toate, pacatul inmultit,
Coruptiunea toanta, trufia-mpilatoare,
Codarda-ipocrizie, parodiat amor,
Teribila minciune si moartea destructoare,
Discordii paricide, rezbel ucizator.
Orice flagel al lumii si orice sacrilege
Si guerrele civile aicea se incep;
D-aicea screme iadul si domnii far’de lege,
Popoarele rebele aicea se concep.



vezi mai multe poezii de: Ion Heliade-Rădulescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Slavă lui Dumnezeu pentru creaţia Sa!
Duverna
miercuri, 06 februarie 2019