La un poet exilat - Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de: Gerra Orivera

“Nu mă tulbur, căci gonirea
In veci fu spre slava mea.”
Aceasta este soartea acelui ce păşaşte
La templul nemuririi cu pas nemlădios:
El merge înainte, şi-n urma lui se naşte
Şi prinde aripi slava în drum vijelios.
Ţi-e viforoasă calea, o mare de talazuri!
Şi-ntr-însa ai să-ntâmpini ispite, piedici mii:
Dar ai de călăuză pe Domnul în necazuri,
Ce morţii înviază şi judecă pe vii.
N-ai cugetat, viclene, în pieptu-ţi de credinţă,
Nici ai vândut Cuvântul ce lumea-a mântuit.
Ai spus ce e românul, i-ai dat şi lui fiinţă,
Dar cine eşti, poete, tu nu te-ai socotit.
Tu nu ai văzut soarta ce pe ast neam goneşte,
A ei mână prea lungă tu nu ai sărutat,
Nici ai zărit rânjirea ce zice că-i zâmbeşte,
Fatalul, grozav zâmbet de tot te-a încelat.
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ivirea primăverii, privighetoare, cântă!
La întuneric spune-ţi şi păsul, ş-al tău dor;
În umbră deasă cântă, că valea îţi răscântă,
Pustiul te ascultă şi e mai simţitor.
De om fugi, păsărică, şi cât poţi te ascunde,
Că el, şi când se-ncântă de dulcele tău glas,
Ş-atuncea viclenia, zavistia-l pătrunde,
L-împunge şi îl scoală p-un rar, dibuit pas.
Te prinde, păsărică, te ţine-n colivie,
Cu tine se făleşte în crunte desfătări.
Eşti uşurică, zboară şi fugi de viclenie,
Care e omul, OMUL, şi însuşi în oftări.
Cu glasul tău natura tăcând sărbătorează,
Cântarea ta e imnul ce nalţă ea la cer.
Într-însa mergi şi cântă, răsuflă şi oftează,
Că dorul ţi s-alină, necazurile pier.
Ce cauţi între oameni? şi ce ai prins la limbă?
Ce spui ce e românul, şi care ai lui părinţi,
Şi care a lui drepturi, şi cum soarta îl schimbă,
Cât geme sau cât râde, şi ce e-ntre fiinţi?
Nu-i spune aşa multe, că el însuşi te prinde
Şi de odor te duce la chiar stăpânul său.
Să nu te uiţi la dânsul cum cumpără şi vinde,
Lasă-l în trândăvie şi tu ia-ţi zborul tău.
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ivirea primăverii, privighetoare, cântă!
La întuneric spune-ţi şi păsul, ş-al tău dor;
În umbră deasă cântă, că valea îţi răscântă,
Pustiul te ascultă, şi e mai simţitor.



vezi mai multe poezii de: Ion Heliade-Rădulescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.