lui Emil Botta
Ce plină mi-e inima de albastru!
Cum fluieră vântul prin iarbă!
Și coasta pe care alergam
de demult, de demult.
Pe țelină stau, între gruiețe
mă îmbăt cu mirosul de cimbru
și mă uit pe dealuri, departe,
și ascult, și ascult.
Anii cei mulți cum trecură!
Uite, pe coastă,
tăiate de ape,
făgașele timpului.
Și pământul e altul, cu altă arătură,
și gruiețele-s parcă mai îndesate,
de bătăile stelelor și de trecerea vântului.
Soarele cade-n apus
peste pădurea Vaideiului.
Iată și capătul acestei zile.
Apoi, întunericul, umbra ta,
Întunecatule Emile...
vezi mai multe poezii de: Ion Horea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.