L-am întrebat pe Noica sus la Păltiniș
Cum este ființa românească
Bună sau rea
Dacă e rea
De ce n-a reușit în istorie
Dacă e bună
De ce n-a pierit între cruce și cer
E călduță
Mi-a răspuns filosoful zâmbind
Apoi m-a luat de braț
Și m-a dus la gura raiului
Doar aici se mai poate vorbi despre omenie
Dincolo se întinde golul
Nu se prea vede cu ochiul liber
Puterea lui este totdeauna subterană
La suprafață se petrec doar trăsnetele
Acolo cresc iubirile viclene
Pâinea amară
Și urâtul
Acolo vin cârtițele să-și spele ochii în minciună
Lângă ele se usucă florile
Și cad păsările moarte
În vale zac ideile sonore și cuvintele cuminți
Sub deal se află focul
Iar sub foc un izvor
Acolo se adapă rădăcinile veșnice
Ale ființei noastre
Un dând a aprins luminile spațiului unduit
Însă luminile se aprind pentru cei ce pot să vadă
Noi nu vedem nici paiul nici bârna
O coasă imensă cosește munții
Abia acum înțeleg
De ce s-a stins Eminescu atât de tânăr
Ion Miloș – Iubirea și alte iubiri – Institutul european
vezi mai multe poezii de: Ion Miloș
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.