Inimă - ciutură spartă -
Cui mai duci apă la poartă,
Daca nimeni nu mai trece
Să-ţi soarbă din apa rece -
Apă bună de descântec
De la ochi până la pântec?...
Inimă - ciutură goală -
Cine te spoi cu smoală
Şi te-ascunse în ogradă,
Nimeni să nu te mai vadă,
Ca să-ţi mai cerşască apă
Când de sete gura-i crapă?
Inimă - ciutura mea -
Dă-mi să beau, dar altceva,
C-apa rece ţi-au golit-o
Toţi cei care ţi-au sorbit-o!...
Dă-mi ce mi-ai păstrat doar mie -
Dă-mi un strop de apă vie!...
vezi mai multe poezii de: Ion Minulescu