Dezleagă-mă, Părinte, de ce-am jurat să fiu
Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât ce sunt –
Un cântec prea devreme, sau poate prea târziu,
Un ropot scurt de ploaie
Şi-un mic vârtej de vânt...
Dezleagă-mă de vină de-a fi-ncercat să fac
Granit din cărămidă
Şi bronz din băligar,
Colan de pietre scumpe din sâmburi de dovleac
Şi-un Pegas cu-aripi duble din clasicul măgar...
Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât aşa
Cum te-am văzut pe ţine –
C-aşa credeam că-i bine!...
Dar azi, când văd că-i altfel de cum am vrut să fie,
Stropeşte-mi ochii, Doamne, cu stropi de apă vie,
Retează-mi mâna dreapta
Şi pune-mi strajă gurii,
Alungă-mi nebunia din scoarţele Scripturii
Şi-apoi desprinde-mi chipul de pe icoană Ta
Şi fă să uit c-odată am fost şi eu ca Tine!...
vezi mai multe poezii de: Ion Minulescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.