Află despre mine că sunt necăsătorit, angajat al unei întreprinderi timișorene.
Deci nu sunt student ori vreun poet de patruzeci de ani tânără speranță
a poeziei românești.
Cu toate astea m-am hotărât să-ți scriu pentru a ne da întâlnire
într-una din serile următoare la cafeneaua „Tarom”.
Mă vei recunoaște ușor după plete și ceașca de cafea
care îmi va tremura în mâini de îndată ce mă vei privi puțin mai insistent.
O singură rugăminte aș avea: să nu care cumva să vii îmbrăcată cu vreuna
din rochiile proletcultismului ori în vreo bluziță stil poezie patriotică contemporană
înflorată cu chipurile marilor voievozi ai neamului ori cu vreun sutien
gen articol de pe prima pagină a câte unei reviste literare în care o personalitate
septuagenară dă sfaturi tinerelor condeie cum se scrie o epopee națională.
Mi-ar face o nespusă plăcere dacă ai veni într-una din rochiile tale de fiecare zi
sau în pantaloni pentru că de fapt tu ai un trup robust și sănătos și cred că
a cam sosit momentul să-ți schimbi puțin câte puțin concepțiile
și să nu te mai bâlbâi prin câte-un poem în care Ștefan cel Mare
și Mihai Viteazul măcelăresc turcii în frunte cu Partidul.
Altfel să știi că îmi va fi sincer rușine să ies cu tine pe stradă
sau să te prezint tinerilor poeți din generația mea care aici la Timișoara
alcătuiesc unul din grupurile cele mai avangardiste din țară.
poem scris în perioada 1972-1979
vezi mai multe poezii de: Ion Monoran
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.