Plouă – nu, 's lacrimi
surpate-n haleala mujicului
sub potopul de înjurături şi scrâşnete
par hârtii colorate de o sută
ce forţă ce paloare ce
perfidie-ţi asigură un bălcescu
nu mai eşti silit să-nghiţi săbii
să zaci pe sub minciuni în cuvinte
o zgaibă bă o zgaib‚ un nimic
hârtia aia-stelată te umple de năduf
mujic ca tat’tu (la douăzeci de ani
mai speri să te refaci) şi-n salopeta
pe care scuipă şi râgâie motorul gripat
în larma şantierelor molfăind conserve
cu tocană de legume dormind prin barăci
pe care băieţii au scris primim fete-n gazdă
descărcând vagoane săpând fundaţii în decembrie
dezbrăcat până la brâu
soldat lăcătuş strungar buldozerist
o zgaibă bă un o mie cinci sute alterat
viaţa ta aleargă pe tărâmuri coclite
grindina albastră a furnalelor îţi întunecă ochii
fum negru gaz negru albastru-verzui sau galben
plutind pe estrada celei mai aberante istorii
eroism fanfare steguleţe – o lume de vârtejuri
într-un viitor ca mocirla din bălţile
cu stuf tânăr şi puternic
mândreţe plebee – dimineţile tulburate
de naşterile eterne ale Venerei îţi aparţin
mândreţe plebee – tânăra noastră mizerie!
vezi mai multe poezii de: Ion Monoran
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.