…de cobalt, în Dacia, Grădina lui Dumnezeu (:)
Doar limba vă e raiu-nvăţăturii...
E cea mai veche... Pare să rămână...
Pelasgă, sau valahă, sau română,
cum aţi numit-o-n creierul naturii...
Pelasgo-daca sfântă vi-i stăpână,
ea vi-i liantul sacru-al bătăturii,
de ştiţi s-o cultivaţi, opusă urii,
fluviu ivind-o lumii, şi nu frână...
La trădători, la hoţi, s-aprinde tusa,
când urcă în amvon, stârnindu-şi vântul :
„Zdrobiţi-i ca pe şerpi !“ – cum Salmoş spus-a...
Spre-a-mpărăţì iar Daciei pâmântul,
din Cogaion, din Sarmizegetusa,
voi, Soarelui Valahic, daţi cuvântul...!
31 Cuptor 1998 / 24 I 2002.
vezi mai multe poezii de: Ion Pachia-Tatomirescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
«Al zecelea psalm-sonet la îndimineţirea luncii de cobalt în Dacia, Grădina lui Dumnezeu», mai întȃi, văzut-a lumina literei de tipar în volumul lui Ion Pachia-Tatomirescu, «Ultimele poeme hadronice» (Timişoara, Editura Aethicus, ISBN 973-85261-1-6, 2002, p. 60), apoi în antologia pachian-tatomireşteană de poeme, «Compostorul de nori» (Timişoara, Editura Aethicus, ISBN 973-85261-5-9, 2004, p. 279), fiind reîncredințat tiparului şi în volumul «Sonetele luncii de cobalt», (Timişoara, Waldpress [ISBN 978-606-614-280-9], 2021, p. 38).
Donares
joi, 20 octombrie 2022