Ninge-acum orizontal, domnule Cantemir, de parcă se piaptănă
al nostru tată-cer, Samoş, Soare-Moş, deasupra tuturor
peşterilor sacre din Carpaţi, după o noapte în care i s-a spart
– de-atâta somn greu – imensa-i pernă cu puf de lebădă :
în bărăgane, până sub Dunăre, cai şi călăreţi
se scufundă printre nămeţi...!
E-n spuma-laptelui ţara întreagă, Enciclopedicule, e-n zăpada
de pe faţa lui Eminescu – da, în profil, chipul Poetului seamănă
cu harta incandescentă a Patriei, fixată perpendicular
pe zidul eternităţii din umerii lui cât Dacia, cȃt Dacoromânia...
Bucovina, Maramureşul, în omăt, adună lumina întreagă
de pe fruntea Poetului ; pe tâmpla-I stângă, se zăreşte Prutul,
clopoţind până sub lobul urechii, unde se ocheteşte-n Don-Ares > Dunăre ;
de sub sprânceana-I arcuită sonor, şerpuieşte Siretul, mai lin,
spre Fluviul cel Mare, ce-i conturează stufoasa bărbie (desigur,
delta-i se ascunde sub ceafa lui neguroasă)...
Da, în profil, capul Poetului întruchipează harta Daciei de România
uimitoare, înrădăcinată-n eternitatea-I din umeri : din ochiul Lui
drept, izvorăsc râurile noastre parţial-libere – Tisa şi Someşul,
Crişurile, Mureşul şi Oltul (da, Enciclopedicule, ochii lui himerici
scânteie-n lăuntru, de ei rezemându-se Apusul cu-ale lui coroane
supraetajate) ; buzele Lui murmură Porţile-de-Fier-ale-Cuvântului
(porţile de platină, ori de crom, sau de lumină – cum vrei să le zici...) ;
Dunărea I se înnoadă sub mărul-lui-Adam (ori Mărul lui Deceneu,
de doreşti), simţind magnetul invizibil al Pontului, în pat
de răchită Euxină ; pletele Lui – cât Moldova noastră
şi Dobrogea de toate mileniile –, proptind răsăriturile, coboară
dinspre Putna şi Voroneţ – şi clopotele mănăstirilor (în care Ane
zidit-am) înalt întăţesc (o, nuuu, domnule Cantemir, părul lui,
pana corbului, este natural – n-a purtat perucă vreodată,
ca-n medievalele vremi ; n-aş putea spune cine I l-a potrivit
cu foarfecele – eu aşa-l ştiu dintotdeauna – Luceafăr – şi-apoi,
cine poate să tundă veşnicia, Enciclopedicule ?)...!
Da, în profil, capul divin al poetului Eminescu
întruchipează harta Daciei-de-România uimitoare,
înrădăcinată-n eternitatea-i din umeri – şi de aceea, poate,
pământul nostru a dăruit cele mai multe genii pe cap de locuitor
(mort, viu, viitor)... Da, în profil, chipul Poetului conturează
harta incandescentă a Patriei, fixată perpendicular pe zidul
eternităţii din umerii Lui cât Dacia, cȃt România..., cȃt...
1985.
vezi mai multe poezii de: Ion Pachia-Tatomirescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
În excelenta traducere din valahă în engleză a poetei / anglistei Gabriela Pachia, «With Mr Cantemir on Eminescu’s Portrait» („Cu domnul Cantemir despre portretul lui Eminescu“), de I. P.-T., se află în «Anuarul de martie» (Timişoara, ISSN 1842-0974, fondator / redactor-şef : I. P.-T.), anul al III-lea, nr. 3 / martie, 2008, paginile 222 ‒ 225 ; în revista «Poezia» (Iaşi, ISSN 1582-0890 ; director fondator : Cassian Maria Spiridon), anul XIII / XIV, nr. 2 / 44, vară 2008, p. 135 sq. ; etc
Donares
duminică, 30 octombrie 2022
Poemul «Cu domnul Cantemir despre portretul lui Eminescu» – pe tema „Patrie-Dacie-de-Romȃnie văzută prin Poeții Ei“ – a fost publicat de Ion Pachia-Tatomirescu, mai întȃi, grație redactorului-şef, prof, univ. dr. Mircea Tomuş, şi poet-redactorului Ion Mircea, în revista sibiană, «Transilvania», nr. 8, din anul 1985 (p. 25), apoi, cu „amputările impuse de cenzura ceauşistă a acelor anotimpuri“, în volumul pachian-tatomireştean, «Verbul de mărgărint» (Timişoara, Editura Facla, 1988 (p. 31 sq.), şi, „necenzurat“, ori „autocenzurat, ca mai sus“, în volumul lui Ion Pachia-Tatomirescu, «Bomba cu neuroni» (Timişoara, Editura Aethicus / ISBN 973-97529-8-5, 1997, p. 80 sq.).
Donares
duminică, 23 octombrie 2022