Nechibzuita vorbă urâtă, ruşinosul cuvânt
fac florile să-şi vâre capu-n pământ,
de parc-ar săpa tunel transalpin, sau de puţ,
în cogaionică sete carpatică de pânză freatică,
desigur, cu mult mai adânc decât unde-ajunge
capul de struţ...
Ai putea doar tu, Doamne,
să-mi spui răspicat de peste viaductele acestor toamne,
ce cată în literatură toţi rahaţii, toţi rataţii,
ce caută-ntre litere dement-drogaţii,
ca să distrugă-ntreg cataharsisul din naţii...?!?
Distinşii Receptori şcoliţi s-au dus pe gârlă
de când politica pe-aici se face-n diplomaţie de târlă :
fug cititorii autentici din librării şi din biblioteci,
rugina se îngroaşă pe săbii într-o ruină de teci,
inundă străzile – curge solzoasa rugină râuri-râuri, fluvii,
tot mai alarmant prostia umflă marea cu diluvii,
în vreme ce politicele curve-mbuibate ies alene
de sub cearceafuri, tot punându-şi pene
de scris zoioasele texte cu lături din lighene...
De prin 1989,-ncoace,
se uscă embrionii geniilor în găoace
şi-n toate naţiile se-ncuibează doar ura –
şi cancerele-au împuţit de tot natura...
Duminică, 18 septembrie, 2016.
vezi mai multe poezii de: Ion Pachia-Tatomirescu