Trenu-n alba-mi gară, iarna-mi cea mai rece,
zebra – să îşi frece viscolul-negară...!
Joia mă însoară printre cele-aztece –
piramide-s zece, sânge curge-n ţară,
plugu-n oase ară : Ecce Homo, ecce...!
Ei mi-s doisprezece, Unu-i focu-n pară,
ceruri mi-s de zară : de-a mă naşte-mi trece –
nu-n lan cu mălură, nu-n iesle-moece,
nici printre toltece de-au răsură-n gură...!
Naşte-mă-n velură, sub viţă de vie,
cât natura-i vie, fără chip de ură,
fără tevatură : Hrist-lacrimă-n vii e...!
Vremea asta sură s-aibă must să-nvie,
roi de-albine vie ochilor de mură,
zebre să-mi tot plece-n viscol de negară,
trenuri ducă-n gară fulgii, neaua-mi rece...!
15 decembrie 1967
vezi mai multe poezii de: Ion Pachia-Tatomirescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
«Glosalm de Făurar» este publicat în volumul lui Ion Pachia-Tatomirescu, „Caligraful de salmi“, Timişoara., Waldpress (978-606-614-088-1), 2013, p. 148 ; şi acest „nou tip de lirism în tipar cogaionic-eternizabil“, glosamul, evident, în brevetarea lui Ion Pachia-Tatomirescu, ni se lămureşte prompt, tot aici, în ampla prefață auctorială, „De la glosalmi şi zalmiori, la ultrascurţii salmi“ : «Forma fixă de poezie desemnată prin glosalm este alcătuită din 16 versuri dodecasilabice (cu cezura după a şasea silabă, emistihul-picior-metric fiind salmic / zalmic-genunian, cu accentele cele mai puternice pe prima şi pe a cincea silabă), versuri dispuse în cinci strofe – un distih, două terţine şi două catrene –, versuri ce au rimă internă în silabele 5 şi 6, iar rimă „terminală“ în silabele 11 şi 12, rime dispuse astfel : a // b – b // a (în distih), b // a – a // b – b // a (în terţina primă, adică în strofa a II-a), a // b – b // a – c // a – a // c (în primul catren, adică în strofa a III-a), c // d – d // c – c // d (în terţina a doua, adică în strofa a patra), c // d – d // c – b // a – a // b (în catrenul al II-lea, adică în strofa a V-a) ; glosalmul se deschide cu distihul-frază-poematică având subiect multiplu, din elemente / figuri ale spaţialităţii / temporalităţii „la singular“, şi acordându-se, fireşte, cu predicatul exprimat printr-un verb ce angajează „pluralitatea respectivelor elemente / figuri“, şi se „închide simetric / glosic“ cu aceeaşi frază poematică, unde din subiectul multiplu n-a rămas decât elementul / simbolul cel mai pregnant al spaţialităţii / temporalităţii, ori dinamicii, celelalte devenind complemente ale pluralităţii şi unde predicatul / verbul se relevă „al singularităţii“ cosmicizate, pe cât posibil.» (Ion Pachia-Tatomirescu, „Caligraful de salmi“, Timişoara., Waldpress [978-606-614-088-1], 2013, p. 15 sq.).
Donares
duminică, 09 octombrie 2022