În pârâul clopoţind peştera-mi, Doamne,
e-o droaie de pietre-mpurpurate –
toate inimile mele anterioare :
pârâul le scaldă mereu, le murmură-n lamură,
le ţine la răcoare constantă,
să nu se-aprindă iarăşi, să nu le mai simt înrăzărirea
când le-ating cu mâna, cu piciorul,
cu privirea ...
De s-ar mai înfierbânta
şi-ar bate toate, deodată, Doamne,
peştera-mi, de-atâta viaţă, s-ar prăbuşi,
chiar muntele mi-ar lua-o din loc ... !
9 Prier 1992 / 6 Gerar 1997.
vezi mai multe poezii de: Ion Pachia-Tatomirescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Poemul «Inimi-pietre scăldate-n pârâu» – pe tema „Credință (Rugăciune / Psalm)“ – face parte din ciclul «După-amiaza ultimului paradoxist» şi a fost publicat de Ion Pachia-Tatomirescu, mai întȃi, în volumul «Bomba cu neuroni» (Timişoara, Editura Aethicus / ISBN 973-97529-8-5, 1997, p. 122), şi mai apoi, în volumul bilingv, «Fulgerul sferic» / «Éclair Sphérique» (Ed. Aethicus / ISBN 973-97530-1-9, 1999, p. 102 sq.), în „antologia-i de autor“, «Compostorul de nori» (Timişoara, Editura Aethicus / ISBN 973-85261-5-9, 2004, p. 266) etc.
Donares
joi, 17 noiembrie 2022