La marginea satului meu cu oase de zăpadă,
este mormântul Bunicii Floria...
Cea mai vie stea lunecat-a-n genune,
când i-au aşternut pat de argilă...
„– Bunică Floria, ţi-aş ridica un obelisc de granit suedez,
dar n-am atâţia bani...! Ţi-aş ciopli un soare de marmură
cât cerul, dar n-am atâta piatră, nici daltă...!
Am sculptat o piatră neagră, de râu, în formă de lebădă,
ţi-am ridicat o mânăstire de cuvinte, zidindu-mi umbra,
cu turle-nşurubate-n inima Carului Mare...!“
Umbra turnurilor – pe valea cu viorele
şi curcubeu neîntrerupt...!
Satul meu are tot mai multe oase de zăpadă
şi sfidează anotimpurile...
23 august 1987.
vezi mai multe poezii de: Ion Pachia-Tatomirescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Poemul «La marginea satului meu…» – pe tema Părinți / Bunici (Mamă-Mare, Bunică…) – a fost publicat de Ion Pachia-Tatomirescu, mai întȃi, în volumul «Verbul de mărgărint» (Timişoara, Editura Facla, 1988, p. 19) şi, apoi, în „antologia-i de autor“, «Compostorul de nori» (Timişoara, Editura Aethicus, ISBN 973-85261-5-9, 2004, p. 237 sq.) etc.
Donares
duminică, 06 noiembrie 2022