E-al treilea cântat al cocoşilor şi se trece la ora de vară,
bucurându-mă să constat că măiastra privighetoare
îmi administrează secundele-n regimul-de-lună,
că sublim-elansata ciocârlie are în grijă minutele mele
dintr-un veşnic regim-de-soare, că-naripatele psalmului
mai refuză să se supună ordinului dat de teroristul timp.
Dacă nici cocorii, dacă nici berzele – din ceruri de câmp,
ori vineţiu-cogaionice – nu se aliniază ordinului
din acest nou regim al orei, dacă nici viile-nluceferate,
dacă nici ielele mov din codri profund-constelaţi
nu-nfloresc, nu rodesc, ţinând cont de ordinul noii ore
de vară, dacă nici mrenele din râurile limpezi ale Daciei
mele, de aur, dacă nici orci din pacifice oceane terestre –
dar galactice fane – încă nu transpiră
în amniotic-prezidenţialul haş-doi-o şi nu sunt de acord
cu şablonul noii ore de vară, dacă nici elementele
nu se conformează-n vreun chip ordinului
noii ortografii de material plastic, din regimul orei
de vară, dacă nici tu, domnişoară, sortită mie-n perechea
de la mărul din rai, nu-mi refuzi drumul pe care mai fac
fum şi blând scrum, eu îmi depun demisia chiar acum,
la ora trei, spre-a reintra, prompt, în mit şi-n întregul
edenicelor vase liberiene-ale orei din fire...
vezi mai multe poezii de: Ion Pachia-Tatomirescu