În buzunarul drept de strâmb al Primăriei de Păpuşi,
intră banii luaţi de la mine prin şapte sute şaptezeci
şi şapte de impozite : pentru umbra blocului meu de beton,
pentru umbra ploii – picuri-picuri – ce-i cade – da, din joi
în Paşti – pe acoperişul smolit, pentru amprentele
autoturismului în sens giratoriu... În buzunarul stâng
de drept al Poştei de Păpuşoi, intră banii mei ca taxă
telefonică, ori de timbre de pus pe celuloza imaculată
a tornadelor, pe plicurile portocalii dintre buldogi
şi furtuni... În buzunarul de la genunchi, al Eon-Gazului
de Păpuşele, intră banii mei drept plată pentru gătit
la aragaz, pentru-ncălzitul apei, pentru invizibilitatea
poluării interstiţiale... În buzunarul de la pieptul Enelului
Albastrelor Fulgere, intră banii mei pentru electricitatea
din văzul de noapte, pentru scurtcircuitele televizate,
pentru toate cele de dincolo de curcubeu, de zarişte...
Banii rămaşi din salariul tăiat, din pensia ciuntită,
întră şi ei foarte iute-n celălalt infinit de buzunare :
buzunarul-balaur, buzunarul-hienă, buzunarul-vultur,
buzunarul-capră, buzunarul-găină-cu-ou-şi-fără-roşu,
buzunarul-Mercur, Buzunarul-Venus, buzunarul-Pământ,
buzunarul-Marte şi tot aşa, la plusinfinit, la minusinfinit,
până la intrarea tuturor mişcătoarelor din priveliştea
cea de toate zilele şi cea de toate nopţile,
în buzunarul-cancer, numit şi cosmică gaură neagră,
încât vă pot declara cu cea mai mare sinceritate
că astăzi, de ziua mea oficială ca poet al naţiunii valahe,
evident, pe stil vechi, renunţ – tocmai spre-a face
cât-de-cât economii – şi la cercul tot mai strâmtorat
al invitaţilor, şi la cel mai larg, cu putinţa respirării
de-ozon, din mijlocul sferei de flacără, şi la cupa
de şampanie prezidenţială, regală, imperială,
din miezul albei sfere, şi la înfrăţirea cu bradul,
şi la nunta cu naşii mei cosmici, Soarele şi Luna,
şi la livada mea de meri din rai, şi la palatele mele
de aramă, de argint, de aur şi de diamant, din Infern,
şi la nemurire, şi la moarte, lăsând guvernanţilor iubitei
mele Dacii, conducătorilor ei din anul 106 încoace,
toate comorile, îndeosebi, ultima din această serie,
alături de nemurirea-n roata de foc…!
Iubito, mai toarnă-mi în cupa de-argint acel zaibăr
infinit, de putere, că altfel, îţi muşc toate elementele
fătătoare de lumi şi-ţi incendiez universurile,
retrăgându-mă din acest „stat reformat de lături“
şi trăgând, apoi, zăvoarele, pentru cinci milenii,
fără frontire, la mine-acasă, la mine-n lacustra davă,
ca unchiul, în casa sufletului, amin …!
vezi mai multe poezii de: Ion Pachia-Tatomirescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Poemul «Retragerea-n dava lacustră dintr-un „stat reformat“» – pe tema „Singurătate / Însingurare cosmică într-un stat reformat, paralel etc.“ – face parte din ciclul «Privighetori-comete de lut», aflat în volumul lui Ion Pachia-Tatomirescu, «Comete-n cea de-a 65-a vale», Timişoara, Waldpress (ISBN 978-606-614-035-5), 2012, p. 221 sq.
Donares
joi, 01 decembrie 2022