În valea roşie, în valea galbenă, în valea portocalie,
în valea albastră, în verdea vale, de vrei, ori, pe rând,
în fiecare dintre cele zece clipe sacre, chiar în toate văile
curcubeului – cel din Zalmoxianism, Iubito, unde văile-s
în decadă de aur, nu cel din Creştinism, al „jurământului
anti-potop“, unde-au rămas doar şapte, desigur, fără acea
„cale-vale de lapte“ –, eu te invit, Iubito, înalt-lăuntric
să contemplăm, în închidere de secol, grozava ploaie
de stele, sau, poate, de-avem noroc, şi-acel „nemaivăzut
ceva“, mai mult ca sigur, între veridic şi fanatic,
între apolinic şi dionisiac, numai după o cercetare atentă
de vreo patru decenii sănătoase, a rupestrei unităţi
culturale dintre euroasiaticele peninsule extreme,
Hispania şi Chormacinata, polidimensional cercetate
şi de strămoşul nostru, Aethicus de Dacia, să admirăm,
aşadar, Iubito, minunoasa ploaie de stele, ploaie fixată,
eternizată, se poate spune, într-un pătrat, desemnând
Tatăl-Cer, patrulater perfect, plin cu-nrăzărite cruciuliţe
meteoritice, mai înaintea-ne cu douăzeci de milenii...!
Imediat după ploaia de stele, Iubito, în deambulatoriile
Daciei noastre natale, de la Cuciulat şi de la Coliboaia,
din provincia Ardeal (adică Transilvania, după cum tot
mai des îi spun rebotezătorii, scursorile imperiilor,
falsificatorii şi necunoscătorii istoriei noastre antice
şi prezente, ambiguizatorii, sempiternii noştri duşmani,
semănătorii de minciuni), dar şi de la Peştera Chindiei,
de pe malul stâng al Dunării (mai în amonte de Orşova),
putem cunoaşte încă o dată starea de încântec, Iubito,
sacra spaţio-temporalitate a acelor milenii caligrafiate
realist-rupestru-animalier, reînviind parcă „eternităţile
de-o clipă“, fie în preajma „tablourilor“ maramureşene,
„Leoaică odihnindu-se lângă vânător şi psihopompă
găinuşă de munte“, „Cal roşu-ntristat“, sau lângă crişenele
fresce de „Vânătoare de cervidee / bovidee“, fie în salonul
dunărean de la etajul găureano-chindian, între „Înrăzăriţii
brazi“, ori cu „Căluşarul“, „Gaia balerină“ etc.
16 august 2009 / 10 februarie 2017.
vezi mai multe poezii de: Ion Pachia-Tatomirescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Am o nedumerire: sunteți autorul acestor poezii sau doar le postați în numele autorului?
Adina Speranta
miercuri, 14 decembrie 2022
Poemul «Să contemplăm cea mai grozavă ploaie de stele…» – pe tema „Credință“ în Zalmoxianism şi în „Creştinism Cosmic“ – a fost publicat de Ion Pachia-Tatomirescu, mai întȃi, în ciclul «De-a fotonii (dar de la lumina din dor)», din volumul „omonim“, «De-a fotonii», Timişoara, Waldpress (ISBN 978-606-614-169-7), 2017 (24 aprilie), p. 160 sq., şi, apoi, în trimestrialul «Lumină Lină» / «Gracious Light» (New York, ISSN 1086-2366 ; director : Theodor Damian ; redactor-şef : M. N. Rusu), anul al XXII-lea, nr. 2 / aprilie – iunie, 2017, p. 111 sq.
Donares
vineri, 02 decembrie 2022