Doar apă-mpărătească-mi urcă-n vine :
ea speră chiar şi-n clipa de cenuşă
să mai deschidă vieţii înc-o uşă,
ori să-mblânzească durele destine...!
La toate-i clorofila jucăuşă
ca sângele fierbinte din feline,
însă cu meandre pure, opaline,
într-o domesticie ce-năbuşă
betoanele armate şi asfaltul,
abisul mucezit, ori creasta cruntă,
deşertu-ngenunărilor, înaltul...!
Da,-n lumea noastră infinit-măruntă,
doar Împăratul Verde – şi nu altul –
ne-nrăzăreşte-n cosmica lui nuntă...!
vezi mai multe poezii de: Ion Pachia-Tatomirescu