«Salmi – „pentada“ închiderii înrăzăritoare» - Ion Pachia-Tatomirescu
Adăugat de: Donares

• Distribuie pe:
• 
• 

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

---

Comentarii:

Scuze şi corectură pentru comentariul de mai jos, primul rȃnd : Și micropoemele de mai sus, de sub titlul «Salmi…
Donares
sâmbătă, 11 martie 2023

---

Cele zece micropoeme de mai sus, de sub titlul «Salmi – „pentada“ închiderii înrăzăritoare», se află şi în ciclul «105 salmi pentru înrăzărirea celui de-al LXXV-lea ocol al Soarelui», din volumul lui Ion Pachia-Tatomirescu, «Sonetele luncii de cobalt», Timişoara, Waldpress (ISBN 978-606-614-280-9), 2021, la pagina 107 sq. Ca specialist în domeniu, criticul Alexandru Sfȃrlea, în cronica la volumul «Sonetele luncii de cobalt», de Ion Pachia-Tatomirescu, publicată în revista «Tribuna» (Cluj-Napoca, ISSN 1223-8546, nr. 459 / 16 – 31octombrie, 2021, p. 2), comentează nu numai „sonetele cobaltiene“, ci şi „unicitatea planetară“ a celei mai brevilocvente forme fixe din istoria poeziei universale, salmul, inventat / brevetat de poetul nostrum, compatriot valah, «pui de Dac» (cum fost-a „botezat“ de unul dintre cei mai mari istorici, critici, teoreticieni din Romȃnia acelor anotimupuri, Vl. Streinu, în revista „Luceafărul“, Bucureşti, nr. 11 / 255, 18 martie 1967, p. 1) : «Aici – în „Sonetele luncii de cobalt“ – observăm întâi o insolitare a aparențelor, cu o luxurianță mineralogică – [un] „colaj cu cobalt congolez” (pe coperta întâi) și „prundiș cu cobalt, cupru și malahit” între două poze au(c)toriale, făcute la un interval de 40 de rotații ale soarelui, cum ar zice „mendeleevicul” poet. Și-un pic năstrușnic pe deasupra, desigur, dar și în bună amiciție cu formulările activizând un atavism aprioric, cu rezonanțe în străvechimea autohtonă (și nu numai) : „La starea de hadron de-ajung, mi-e vie/ mintea din Cogaion, cea revelată/ Întâiului Salumos, frunte lată,/ sfânt domn valah damnat la colivie ...!/ Blamarea înțelepților e-o pată/ ce fariseii v-o-ntețesc din vie,/ sperând ca Marele Popor să fie/ tot mai supus în țarcul cu ghimpată .../ Căci fără dascăli, blânda Valahime, / și fără Biblie Pelasgo-Dacă,/ devine, sigur, zdreanță de prostime .../ Ca-n vârf de Cogaion ei loc să-și facă,/ eroii nației vi-i pun sub crime,/ istorii false vă nutresc la clacă ... (sonetul [al] II[-lea] din „Unsprezece psalmi-sonete la îndiminețirea luncii de cobalt în Dacia, Grădina lui Dumnezeu“, pag. 30). Nu i se poate nega o vădită erudiție marca(n)t-istoricizată, acestui poet-cărturar iubitor de vocabule înnobilate de patina orfevrizată a timpului. El se dovedește a fi – structural și neechivoc – un fel de taumaturg al insurgențelor lingvistice, cu accente polemice pe alocuri, un luptător tenace și inflexibil pentru smulgerea din uitare (și aducerea în lumina acidă a actualității) a unor perioade istorice pe care unii le vor șterse cu buretele : „...La trădători, la hoți, se-aprinde tusa,/ când urcă în amvon stârnindu-și vântul : / „Zdrobiți-i ca pe șerpi !“ – cum Salmoș spus-a .../ Spre-ampărăți iar Daciei pământul,/ din Cogaion, din Sarmizegetusa,/ voi, Soarelui Valahic dați cuvântul ...! (pag. 38). Chiar mă gândesc că promotorii acelui globalism ignar – care ne vor uitate rădăcinile și aneantizată Vocea răzbătătoare prin secole și milenii a memoriei – nu-l văd cu ochi buni pe cel care-și zice „Dac-Pandurul Piramidei Extraplate de Tibissiara”. Ei și ? I. P.-T.- ul cel luxuriant-inventiv ne dăruiește – cu un soi de voluptate ce-i potențează vibrant exprimările – deopotrivă sonete-odă, psalmi-sonete, glosalmi din Cogaion (pentru toate lunile anului), zalmiori, trisalmi, micropoem-haiku și „105 salmi pentru înrăzărirea celui de-al LXXV- lea ocol al Soarelui“. El le și explică, de altfel, într-o „Închidere rostit-rostuit postfațatoare Distinsului Receptor“. Iată, în încheiere, câteva bijuterii salmice: „Ardeal :/ e-aurul-deal...!“ ; „Arțari: / coapse-n ițari ...!“ ; „Bradul: / mire, adu-l ...!“; „Catarg:/ de larg, mi-l sparg ...!“ ; „Crinul:/ mută chinul ...!“ ; „Lyră: / mai Șekspiră ...!“ ; „Popor: / cu cosmic por ...!“ etc. Unde mai pui că din... pricina lui Ion Pachia- Tatomirescu - nu haiku-ul niponilor este acum cel mai scurt gen poeticesc, ci salmul de șase silabe al „puiului de Dac”! Lucruri, nu-i așa, atât de luat- aminte, cât și (mai ales) de ținut minte…».
Donares
vineri, 04 noiembrie 2022

---