N-auzi pe vale scârţâit de cară?
Nu vezi în zare peste sate fumul?
Intrară, bade, turcii iar în ţară,
La munte fug rumânii cu duiumul.
Pârjol şi foc aduc cu ei păgânii,
Omoară mamele şi taie pruncii...
Dar la răscruci, de laşi poteca luncii
Şi-o iei pieptiş drept la poiana stânii,
Sub norul care piere ca o plută,
Prin fagii ce-şi opresc aci hotarul,
La şipotul cu apă nencepută
Au poposit. — Despriponit, măgarul,
Blegind urechea blândă, se apleacă
Spre maică alăptându-şi pruncul sfânt —
Dar, necăjit, cu gândul la pământ,
Iosif întinde mămăligă seacă.
Ce greu, ce lung e drumul de bejenie!
Vrea Domnul să le mântuie aleanul:
Le-a hotărât ca o blagoslovenie
Nu ţară din Eghipet, ci Ardealul.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.