Mai stai visând la munţii, ce şoimi şi aur poartă?
Pe vale Arieşul şoptind îl mai auzi?
Pribeagă lângă Argeş, vădană printre duzi,
Biserica pustie şi fără brazi la poartă.
Cioplită din puterea molidului şi din
Credinţă strămoşească legată-n bârna dură,
Ce meşter vechi de ţară, cu greaua lui secură
Ţi-a hotărât altarul lui Horia, destin?
În jurul tău cresc duzii cu fragedă verdeaţă
Şi iarba crudă-ntinde la soare plase verzi
Să prindă rândunele de umbră. Tu îţi pierzi
Deasupra lor, în frunze, clopotniţa-ndrăzneață.
Pe Moţii tăi zadarnic îi mai aştepţi, şi nici
Un preot nu-ţi mai cântă, bătrân, din psaltichie...
Dar azi, cu primăvara, cerească şi pustie,
Slujeşti botez la granguri şi nuntă la furnici.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.