Pe umeri iei sumanul şi fluieri după câni.
Poteca suie dealul prin via din bătrâni.
S-au înroşit cireşii, îngălbeniră nucii,
Ce strajuie cu bruma de pe Brumar butucii.
Acolo unde chiot şi cântec fură-n toi,
Răsună-n guri de pivniți ciocanul pe butoi.
Dar soarele şăgalnic acoperă cu-aramă
Şindrilă putrezită şi muşchiul de pe cramă
Şi raza lui de aur prin corzile de vii
La strugurii luminii te-ndeamnă să mai vii...
Poete, te îmbată de-acum doar cu soare.
Auzi? - scâncesc în ceruri, lung, şiruri de cucoare.
Dar câinii tăi zburdalnici alungă din tufiş
Tărcate coţofene zbucnind în zbor pierzis.
Zâmbeşti amar la pană de nea şi de cărbune -
Gândeşti la zile rele, gândeşti la zile bune.
La traiul vechi ce calcă cu pasul tău tăcut
Pe-acest pământ pe care de mic l-ai cunoscut.
Şi te întrebi: zăpada a început să cadă?
Sunt iarăşi coţofene ca pete de zăpadă.
Te-opreşti să-ţi razimi dorul de ulmii fără foi,
Te-opreşti să-ţi fluieri cânii şi toamna apoi -
Revin în goana câinii, dar toamna nu mai vine
Să-şi culce la picioare credinţa ca un câine.
Şi singur cu poteca şi câinii iar coborî
Sub ceru-n care-a iarnă scâncesc prelung cucori.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.