Se leagănă şi astăzi, când vântul suflă-n frunză,
Sus pe stejar-nălţată, căsuţa din copac.
Cu gazda mea bătrână ce bine mă împac!
îi duc bolnavu-mi suflet, de oameni să-l ascunză,
Un suflet ce să uite trecutul nu putu
Și care jalnic bate mereu la altă poartă,
Un suflet ce iubirea nehotărât îşi poartă
Din loc în loc, zadarnic O, vindecă-mi-l tu!
Tu, sora cea mai bună cu aripa şi ramul,
Primeşte-l la fereastra de cer cu ciocârlii.
Tu, nelegată încă prin grele temelii
De ţărînă prăfoasă, dă-i să-şi serbeze hramul
Pădurea, şi văzduhul, şi vântul, la un loc -
Și ruptă din pârjolul apusului de soare,
Făcând din creangă-n creangă, viu, flacăra-i să zboare:
O veveriţă roşie cu coada ei de foc.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Cu drag!
Gerra Orivera
luni, 11 martie 2019
ce frumos...
multumesc!
danab
luni, 11 martie 2019