Trei zile-n nemișcare privise stana
Gândul Nu este forma ce pribegea prin haos
A patra zi deodată simți că un centaur
Încătușat în piatră îl aștepta să vie
Trei zile visătorul își făuri visarea:
Când mângâia cu mâna, când, crud, lovea cu dalta,
Și tresărea lung piatra atinsă cum tresare
Femeia ce ascunde în sânu-i viitorul
A șaptea zi prin dafini amurgu-ncet se stinse,
Gemea în umbră visul cu marmură robit,
Și, falnic, semizeul, mai alb ca spuma mării,
De noapte se desprinse când lună fu-n văzduhuri
Cutează Creatorul să-nfrunte-a lui făptură
Și, muritor, măsoară o clipă nemurirea
Dar iată că se mișcă centaurul, grăiește:
”De ce din somnul pietrei m-ai deșteptat, stăpâne?
De ce mi-e strâmtă haina-ți, de ce mă strânge lutul?
Sunt zeu și sunt ființă deodată
O! durere
De-a ști ce-i nemurirea de mă pătrunde moartea,
De-a ști că nu-i iubire când îmi trăiesc dorința
Ce nu putură zeii sa facă, ai făcut-o:
Îngemănarea stranie
Fii blestemat, părinte,
De cel dintâi centaur!”
Dar glasul i se frânse,
Și, nechezând sălbatic, porni în larg de lume
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.