Deschide poarta. Intră. Şezi la masă -
Acoperită e cu in curat.
Ia caşul alb şi proaspăt strecurat,
Şi frânge pita cea dospită-n casă.
Livezile de pruni sub frunză deasă
Goldane rourate ţi-au păstrat.
Din via mea bea vin întunecat,
Din faguri gustă mierea luminoasă.
Când seară dă de ramuri să se prindă
Şi luna-şi lasă razele pieziş,
Ţi-oi dărui priveliştea din tindă.
Sunt dealuri argintate ca icoane
Şi vai de ulmi sfinţiţi în luminiş,
De care ştiu, străine, că ţi-e foame.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat