Pășteau ciulinii turmele la șes,
Fierbea-n podgorii mustu-n zăcători,
Își întinsese codrul covor des
Și munții albi se arătau prin nori.
De nu știu unde straniu o pasare tipa
Sub frunza moarta-a inimii: cra-ro-ra-ra.
Era de când e lumea, de mult, de nu știu când:
Se lumina de ziua cu tara cot la cot,
Se depărta chervanul din clopote sunând,
Ne tot purta pe drumuri ce le-am uitat de tot,
Pierdute pe vecie Dar pasarea tipa
Ca glasul ei de toamna târzie: cra-ro-ra-ra.
Cădeau fulgi mari și albi din cerul sur,
Priveam tăcut la jarul din cămin
Și însera albastru în parcul dimprejur
Țesând pe geamuri ceata, pe gând zăbranic fin,
Uitare peste toate Și tot mai trist tipa
Lung pasarea din suflet: cra-ro-ra-ra.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat