În zori, că poteraşii, din vai şirag ies plopii.
Ascult de la răscruce cu suflet de haiduc
Cum cucu-n codru verde mă cheamă să mă duc
S-opresc la drumul mare norocu-n Valea Popii.
Pe flori, că pe-o velinţă, stau de la cântători,
Pândind cu ochii lacomi din răsăritul rumen
Cum soarele soseşte rotund, că un egumen,
Şi numără pe ceruri mătănii de cocori.
Pe când în calea-i lungă se roagă la toţi sfinţii,
Eu îl dezbrac de raze sub frasin şi anin.
În luminosul cântec de cuc, mă însenin
Pe valea-ntineririi şi a fagaduintii.
Dar cucul, până sură, nu s-a-ndurat să stea.
— Cu-cu! aci în vale Cu-cu! sub dealuri zboară
— Cu-cu! şi iar îmi scapă în zări o primăvară
— Cu-cu! şi mai departe, copilăria mea
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat