Şi-a pus, se vede, Domnul pământul în cuptor
De coace ca o piţa sub un cer dogorâtor.
Prin iarbă arsă greieri cu ţârâit prelung
Tăcerea nesfârşită a zilei o împung.
Iar apele luminii se joacă pe zăvoi.
La iazul scurs dorm bivoli cu botul în noroi,
Dorm oile în roată, cu umbră, sub stejar,
Ca pietrele de moară dorm boii lângă car,
Şi pe sub car coasașii cu capul pe cojoc...
Pe cer, vulturul negru virează stând pe loc.
Fâşâituri de coasă se-aud în vreo poiană,
Dar tac înfricoşate de-a liniştei dojană.
În vând - dar unde-i vântul? - se-ncearcă tocălia,
Dar tace şi-ea de teamă să nu trezească via...
În casa răcoroasă şi cu obloane trase,
În vechea mea odaie vrea visul să mă lase -
Încet îmi deschid ochii să nu mă-nșele parcă:
Trecutul şi-amintirea tot gândul mi-l încarcă.
Pe valuri de lumină las vara să mă poarte -
Dă-mi tu, biblioteca din vremuri dragi, o carte
Vrăjită cum e cartea ce o citeşti întâi,
Să-i pun iar talismanul deschis la căpătâi.
Din rafturi iau volumul şi Robinson Crusoe
Cu papagalu-i verde îmi intră iar în voie.
O, Doamne, ca tovarăş de viaţă ţine-mi-l -
Păstrează-mi pân-la moarte un suflet de copil..
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.