Soarele, pierind prin ceaţă cu lunară amăgire,
Înserata lui fiinţă risipeşte împrejur -
Şi desprinde-n depărtare ca un cărăbuş de-azur,
Insula nelămurită pe a mării strălucire.
Stânci cu chipuri de balaur de pe coastă se desfac,
Şi cetăţi iluminate, cu pereţii de hârtie,
Ard acuma, portocale de jăratic, când pustie
Apa marii ni le-ntinde ca pe tave verzi de lac.
Tace vântul sus în funii, şi tăcută cade rama.
- Naintam, vâslind cu teamă, ca în preajma unui vis -
Şi deodată urcă gemeni pe un cer albastru-nchis
Cercul lunii de aramă şi-argintatul Fuji-Yama.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.