De-o fi să fie raiul, să fie un zăvoi
Cu sălciile-n muguri şi ierburile moi,
Cu miei priori — tot îngeri albi, plăpânzi şi goi —
Şi apă pe sub ramuri să cânte că un roi
De-albine nevăzute ce câtă miere-n flori.
De-o şi să fie raiul, să fie-un lan de grâu,
În vântul dimineţii să mişte că un rău,
În soarele de-amiază să ardă aur greu,
Să între-n el arhangheli cu secera în brâu
Şi umbră lor albastră să dăinuie târziu.
De-o fi să fie ralul, să fie-un deal cu vii,
Cu prune cum e brumă şi mere aramii.
De-asupra lui să zboare cu frunză cea dintâi
Un stol de păsări albe vâslind prin zări pustii,
Ţipând a toamna lungă că dorul meu să-l ştii.
De-o fi să fie raiul, să fie-un câmp de nea,
Să scânteie zăpadă aprinsă stea cu stea
Şi zurgălăi de sănii să sune-cum sună
În ţară mea pe vremuri copilăria mea
Când toată tinereţea, iubire, te-aştepta.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.