În spate zid de stanca arde-n cer
Pe care torc cununi vulturii.
În faţă, prăvălită-n golful clar,
Umbrirea verde stinsă a pădurii.
Sfinţită de oracol şi altar,
Pieziş o rază taie inserarea.
Şi cum coboară caprele şi pier,
Cresc clopoţei din vreme, că izvoare.
Lumina peste marmure da maci,
Dar grabnic înnoptarea le culege
S trupuri de coloane stau că magi
Să-nfrunte visul, veacul să-l dezlege.
E umbră timpului, pe care sed
Sub Fedriadele nemuritoare.
Teatru, stadiu, temple — nu-i mai văd:
Apollo sună-n mine viers de soare.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.