Luase de pe masă şi oalele şi blidul,
Maria-ngrijorata că nu mânca Isus,
Şi la lumina serii se zugrăvea pe zidul
Cel alb, în negru, crucea ferestrei din apus.
Încununat stă fiul de cea din urmă rază
A soarelui, şi fruntea îi sângera că-n spini,
Tăcea tăcea şi maică lui, care nu cutează
— Ţărancă — să-l întrebe şi-i varsă numai vin.
Vin rubiniu cu sânge curat umplu paharul
Şi piţa aurită îi scoate din cuptor —
Dar fiul, trist zâmbindu-i, ştiindu-le amarul,
Cu mâna le da-n lături şi spune: — ”Mâine-n zori,
Măicuţa, să ceri popii asina cea mai slabă —
La tatăl meu din ceruri mă duc, tu să mă laşi”.
Şi maică — o ţărancă — oftând din greu,
se-ntreabă
De ce şi-a dat copilul cu domnii la oraş.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.