Cântece de dor
I.
Foaie verde micşunea.
Fă-mă, Doamne, iarnă grea
Apele să le încheg,
Oltul să-l podesc întreg,
Badea roibul să-şi gonească,
Gheaţă piatră să pocnească
Oltul tot şi inima
De-o loveşte dragostea.
II.
Foaie verde măr rotat,
Dorul a picat în sat
Pe aripi de rândunele,
Jos la casa dragei mele.
Draga dacă l-a văzut,
Dorul nu l-a cunoscut
Că era golaş la pene -
Şi-l goni peste poiene.
Mândro, mândro, ce făcuşi
Unde-i dorul meu acuşi?
III.
Păpădie, păpădie,
Fulgul tău cine să-l ţie!
Dorul mi l-a vânturat,
Mândra mea când te-a suflat.
IV.
Foaie verde de răchită
Bate murgul din copită
Că pe airpi de cocor
Mi-a trimes răvaş de dor
Primăvara şi un sturz,
Să nu stau aşa ursuz,
Primăvara şi un cuc
Iar la mândră să mă duc.
V.
Floarea, floarea-soarelui,
Ce duci dorul mirelui
Când apune soarele
Şi se şterg ogoarele?
Fruntea nu ţi-o apleca,
Fruntea grea şi inima,
Că, în zori, când stelele
Îşi închid ploapele,
Soarele iar s-o ivi,
Şi pe placul inimii
Înaintea altuia
Raza lui te-o lumina.
VI.
Foaie verde şi-o lalea,
Dorul meu e iarnă grea,
Dorul tău, o rândunea.
De ţi-aduce dorul iară
Cer senin de primăvară
Doru-mi, bietul, moare-n ţară.
De învie dorul meu
Din fulgi reci şi viscol greu,
Dorul tău prin zări mereu...
VII.
Brânduşă, brânduşă,
Floare jucăuşă,
Toamna pe poiene
Toarce-n pas alene
Şi tu stai şi stai
S-o alini pe plai
Şi nu te gândeşti
Şi nu socoteşti
Că frunziş de ceară
Nu e o comoară,
Că frunziş de pică
Nu e rândunică
Şi că mâine vine
Iarnă peste tine,
Vine iarnă rea,
Albă mi te ia.
VIII.
Stele, stele şi tot stele
Pasc albastrele vâlcele
Şi le mână luna lină
Cu fuiorul de lumină.
IX.
Ţipă cucuvea pe şură
Moartea intră-n bătătură.
Ţipă cucuvea pe casă,
Moartea bate la fereastră
Cucuvea, nu mai ţipa
Că adoarme mândra mea.
Cucuvea, te du departe
Că-i sunt genele brumate
Cu rouă din alte zori
Ce pălesc la cântători.
X.
9 ţări şi 9 mari,
9 zări fără cărări,
9 lanuri de grâu nou
Şi un lan de păpuşoi,
Am umblat, am răsfirat,
Umbra ei de am aflat
Am aflat-o la un rău
Limpede ca un pârâu
La un lan curat de grâu
Ce crescuse pân-la brâu,
La un drum uitat de care,
Plin de iarbă şi răcoare,
La o margine de luncă
După umbra mea cea lungă.
Am aflat-o şi-nflorea
Luminoasă ca o stea.
Am lăsat-o, să mai dea
Flori ferite dragostea.
XI.
Peste deal la ţintirim,
De o vară ne iubim.
Numai morţii şi-o viorea
Ne ascultă dragostea.
Mândro, nu mă săruta,
Că de somn s-or sătura.
Mândro, ne-ndrăgim în şoapte
Că de dor nu mai au parte.
XII.
De gândesc la ochii tăi,
Dau să ardă-n vălvătăi
Nouă sate, nouă şuri
Şi pe munţi nouă păduri.
De gândeşti şi tu la mine
Nici nu prind să ardă bine
Trei surcele cât trei fire
Cu fum nalt şi foc subţire.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.