L-am fost văzut pe zidul unui "palazzo"-n Sienna
Necunoscutul meşter de care nu se ştie
Nici numele nici viaţa, ci numai că trăise
În veacul lui Cellini şi îndrăgit de sine,
O singură icoană, pe-a lui, o iconise.
Privindu-se artistul, zărind a sa făptură,
Recunoscând în ochii-i pe lângă dânsul altul.
Purtat mereu în suflet - şi nu credea că-l poartă -
De groaza lui el singur se otrăvi, se spune.
O faţă îmbrăcată, cu plete lungi, o faţă
De Christ păgân şi tânăr răsare-n umbră pânzii.
Nevinovat un zâmbet pe buza crudă trece;
Alene mâna albă se joacă cu pumnalul
Ce scânteiază printre scântei de pietre scumpe.
În purpură stă bustul ascuns de faldul mantii.
Dar schimbători sunt ochii, cu ape-adânci şi limpezi
Se-aprind ca şi amurgu-n lagune la Ravenna
Şi dacă stai privindu-i, turburător deodată
La tine parcă altul se uită, altul care
Dintr-un noian de patimi se-nalţă, se încheagă...
Şi iar cu ochi de înger zâmbeşte blând copilul.
Plutea o seară dulce de vară pe Sienna...
Iar eu gândind la omul acel necunoscut
M-am dus visând pe drumuri o-ntreagă tragedie,
Pe când pe zarea sfântă: pe cerul unui Lippi,
De sânge roşii nori se frământau în vânt.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.