Pe aleea-naltă de castani
Taină, toamna, timpul mi se joacă.
Simt: m-ajung din urmă vechii ani,
Zurgălăii lor o să mă-ntreaca,
Sună pe aleea de castani.
Vii de unde? din ce veac? din ce mormânt?
În berlină foşnind surd pe frunză moartă.
Nimănuia ori a mea? pe vecie ori nicicând?
Timpul, toamna, taină mi te poartă
Blând în zori, greu în amiaz, lin în mormânt.
Pe aleea veche nici un om,
Nici o frunză pe castanii de cărbune,
Doar trecutul: cucuvaie într-un pom.
Und’ ţi-e râsul? unde plânsul? să mai sune
Pe ale în surdină că prin somn.
Albă casă, neagră frunză, putred parc:
Roată timpului îşi pierde uruirea.
Taină vremii mâna umbrele în ţarc.
Numai toamna mi-a rămas şi amintirea
Albă-n zare, sură-n casă, neagră-n parc.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.