De-acuma uită omul ce-ai fost şi, pentru-o clipă,
Fii numai aşteptarea fiorului divin.
Deodată eşti beţia ce n-o dă nici-un vin,
Şi sufletu-ţi pătrunde - ca-n ceruri o aripă -
În stepa răscolită de vântul aprilin.
Mirosul, pipăitul, auzul şi privirea
Se-aruncă deopotrivă pe cele patru zări.
Eşti ritmul ne-ngrăditei şi singurei cântări,
Talazul ce-nverzește urmându-şi unduirea,
Mireasma îmbibată de vis şi avântări.
Eşti simţul nesfârşirii, fiind un fir de iarbă,
Eşti oceanul humei, fiind al lui corsar.
Eşti călăreţul galben, eşti albul armăsar,
Albastru depărtare, şi-ntrecerea lor oarbă.
Eşti cântecele stepei, eşti suflul lor barbar!
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat