Pe mirişti, cer de toamnă a năvălit în vară.
Lumina lasă aur pe coarnele de plug,
Pe boii şuri ca praful, pe fierul de pe jug,
Pe brazdele de umbră, din care, albă, zboară
O barză plutitoare, purtând amurg în cioc
Cătunelor pitite sub dealuri de sineală...
Plugarul stă cu talpa înfiptă-n îndoială:
Comoară e? Căci vede o limbă ca de foc
Sporindu-şi jărăgaiul pe ţarini şi, albastră,
Suind precum se suie din hornuri, iarna, fum.
Cădelniţară crinii căţuie de parfum
Şi s-a deschis în ceruri, prin nori de-argint, fereastră
Şi, zugrăviţi ca-n lemnul din vechi troiţe, iată,
Pe duhul sfânt, pe tatăl, pe fiul - câte trei,
Şi iată pe Maria urcându-se la ei
Pe scara unei raze ca dânsa de curată.
Ţăranu-şi face cruce cu dreapta şi se-nchină
Smerit cum se cuvine icoanelor. Apoi
Porneşte brazdă dreaptă c-un plug cu patru boi,
Pe când uşor se pierde Maria în lumină.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.