Dăduse iarna-n primăvara iarŞ
Şi sub un piersic scuturat de floare
Lăsase nea de scoici ca un brumar
Şi mic un înger îngheţat la soare.
Părea, o rândunică de cleştar
Uitată jos de toamna migratoare-
Cu aripile cruce, tainic dar
Căzut din cer şi care-n suflet doare.
Avea doi ochi ca boabe de mărgean,
Pe cap purta un cerc de albă lună.
Ca o icoană dintr-un schit muntean.
Fetiţa cea mai mică l-a văzut,
Plângând fugi în casă să le spună-
Şi toţi au râs şi nimeni n-a crezut.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.