Înmlădierea largă a stepelor oigure
- Întrecerea nebună de iarbă şi de cer -
Ce-n zori de zi se naşte cu freamăt de pădure
Şi prin amurguri scade armonizând murmure,
Dorinţa mea de ducă şi calul meu o cer.
Plugarii să rămână în strâmtele bordee!
Tu, suflet fără margini, spre nesfârşit mă du
Pe stepă legănată de-nalte graminee,
Căci numai stepa poate nomadului să dee
Beţia voiniciei ce-n ziduri se pierdu.
Cazac rănit de moarte cu sângerândă rană,
Călare ostăşeşte de suliţi biruit,
Nu vrea culcuşul, ţeapăn întins sub sfânta strană,
Sub crucea, prăvălită greoaie ca o stană,
Ci iarbă vreau să-mi cânte cu val neliniştit.
Din huma mea trupească să crească-albaştri scaii
Când gândul lumii suie pe ceruri sinilii...
Şi poate printre stele vor căuta Nogaii
- Povestitori de basme şi păstorindu-şi caii -
Privirea mea stelară veghind pe herghelii.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.