Înnoptare - Ion Pillat
Adăugat de: Gerra Orivera

Câmpuri din Miorcani: lungi lanuri
De porumb și de secara,
Iaz de-argint din care seara
Stuf întunecat înalță.

Stepe nesfârșite, triste
Drumuri rătăcind prin zare,
Dor pustiu gemând în osii
De căruțe pe tarlale.

Sat albind la țărmul nopții
Turla de biserici unde
Stăruie aprins amurgul.
Cocostârc cu zbor albastru.

Aducând din cer pe aripi
Mari deschise, ca o umbră
Ce se lasă și se strânge,
Scrumul zilelor apuse.



vezi mai multe poezii de: Ion Pillat




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.