Ţi-e trupul mai curat ca o zăpadă
Ce-aşteaptă îngerii în noaptea de Crăciun,
Dar ochii tăi de-azur n-ajung să vadă
La pământeştile răspântii drumul bun.
Ţi-e trupul ca un clopot de cleştar,
Dar nimeni nu-i, vecernii-n el să sune...
Şi-n schituri tăinuite, în zadar,
L-ai aplecat în chip de rugăciune.
A mai rămas în rarul lui potir
Ca drojdie un suflet de ispita
Şi ce atinge-n ale lui iubiri
Se stinge ca o floare otrăvită.
Ci trupu-mi, ars de patimi, e-un tăciune
- Lumina fu în jaruri de dorinţi -
Doar sufletul, vibrând cu mii de strune,
Păstrează raiul vechii biruinți.
În paturi largi îmi las când vine seară
Un trup atins de moartea tuturor,
Dar sufletu-mi nu-şi uită întruparea
De-Arhanghel sfânt în alb triumfător,
Şi când, ocnaş, îmi duc prin praf ghiuleaua,
Îmi sună nemurirea-n lanţul greu.
O, de-am avea: eu, trupul tău ca neaua,
Tu, sufletu-mi de tânăr Dumnezeu -
Cu-o clară palpitare de lumină
Răsfrântă de cerescul tău contur,
Am trece prin zăbrelele de tină
Deasupra coliviei de azur.
Întinde-mi dar iubirii viitoare
Un curcubeu de irizate punţi.
Priveşte: catedrelele stelare
Ne-aşteaptă pentru misticele nunţi.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.