Pe zări străvechi ca scoarţe olteneşti,
Ţesute-n flori şi păsări de-amurgire,
Pe culmi te înălţai, să împlineşti,
Logodna cerului cu ţara – mânăstire...
Şi valea ca o carte s-a deschis
Şi-ntâia stea citi în ea prea bine
Şi ce-a fost trup de om s-a făcut vis
Şi ce-a fost dor s-a împăcat cu sine.
Şi-n mine şi-n poiană şi pe drum
Deodată s-a întins atâta pace,
Că Dumnezeu plutea ca un parfum
De fân cosit, când claia se desface...
Şi-aş fi crezut că totu-i zugrăvit
Şi că privesc, copil, o stampă veche,
De nu-mi venea – când şters, când desluşit –
Un zvon adânc de clopot la ureche.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.