Pe povârnișe dealul alunecă abrupt
Ca să-şi oprească botul de vie tocma-n vale -
Dar sub boltirea viţei oprindu-mă în cale,
Privesc câmpia care adoarme dedesupt.
În abureala serii schimbându-se în mare,
La nesfârşit îşi duce un tremurat hotar.
Am ancorat. Acuma sunt bunul marinar
Re-ntors din pribegie la vatra primitoare.
Se-naltă paşnic fumul pe gând şi pe cămin,
Se coace tămâioasa sfârşitului de vară -
Dar frunza se apleacă de-o tainică povară
Atinsă, când o plouă îmbelşugat senin.
Ci sufletul, ce-n vremuri gemu în larg de mare,
Deodată se trezeşte că vântul în catarg,
Când pânze de corăbii albastrul mort îl sparg
Cu aripile albe de berze călătoare.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.