XIV.
Nespovedită mie ce grijă îți apleacă
Profilul pur pe braţul în lance răzimat?
Ce chin tăcut, Zeiţă, în marmură săpat,
Îţi adumbri pleoapa de lacrimi pururi seacă?
Credeam că numai omul cu mintea lui săracă,
Divino, se frământă de patimi tulburat.
Ce săgetare-ascunsă un zeu duşman ţi-a dat?
Chiar rănile lui Eros cu vremea au să treacă.
Mi-a spus nemuritoarea: - Grăieşti ca muritorii.
Sub alte legi stă neamul din care m-am ivit,
El n-are-amurg, nici noapte şi nu cunoaşte zorii.
Ce m-a durut odată, mă doare pe vecie...
Dar din senină pace şi chinul otrăvit,
Mi-a învăţat cuvântul înalta-i simetrie.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.