Noaptea scade...
La fereastră, lângă stele trupu-mi şade...
El cu mine...
Foc în sobă, somn în gene ... şi e bine.
Ce tăcere!
Chiar gândirea-mi glas lăuntric nu mai cere.
În granit,
Totul pare de-o vecie-ncremenit.
...Tac ... tic-tac...
Stă de vorbă cu obiecte care tac,
Singur viu,
Orologiul din perete cum îl ştiu.
Şi pe rând
Tot aceleaşi linii negre numărând,
Minutarul
Timpului atotputernic zvârle zarul.
Dar cu ora,
Fâlfăind în zboru-i tânăr, aurora
Ne trezi
Mai săraci, în jocul vremii, cu o zi.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.